Vestea celor 1 milion de semnături deja strânse îmi amintește de îndemnul lui Avram Iancu, adresat zecilor de mii de iobagi români adunați pe Câmpia Libertății de la Blaj:
“Uitaţi-vă pe câmp românilor, suntem mulţi, ca cucuruzul brazilor, suntem mulţi si tari, că Dumnezeu e cu noi”.
Rapiditatea cu care s-a strâns milionul de semnături arată ce se poate înfăptui atunci când se reface, fie și pentru o clipă, simfonia istorică dintre Biserică și elementele active și conștiente civic/politic ale poporului român creștin (atâta și așa cum e el în acest ceas istoric, după mai bine de un veac și jumătate de guvernări seculare).
Aceste elemente nu sunt și nu au cum să fie actualele așa-zisele partide politice, conduse în general de îndivizi care, atunci când n-au niciun Dumnezeu, fiind cel mult închinători la orice altceva decât la Dumnezeul poporului român (mai ales câ atâția dintre ei, dacă nu chiar majoritatea, s-au băgat ucenici la nu știu care “mare arhitect” – nu e teoria conspirației: e o realitate care s-ar devoala instantaneu dacă legea ar fi una pentru toți în țara asta iar în declarațiile de interese depuse la ANI de politicieni s-ar menționa apartenența la absolut toate organizațiile, chiar și la cele de “utilitate publică”).
Reprezentanții autentici ai poporului român creștin sunt cei care, deja de ani de zile, jertfesc timp, bani, nervi, răbdare și multe altele ca să țină în viață câte o mică inițiativă autentic creștină: un portal de știri și opinii, un șir de conferințe, o tabără, o școală creștină, etc. Aceasta e adevărata societate civilă românească, și nu oengheurile cu trei oameni și cu bugete de milioane de euro din granturile sponsorilor din afară.
Mă tem însă că, în ciuda milionului de semnături strânse, noi, românii creștini din generația de acum vom face o experiență întru totul asemănătoare cu cea pe care au trăit-o atâtea generații de iobagi români, care, cu căciula în mână și dând toată cinstea cuvenită stăpânirii, au iscălit nenumărate cereri, jalbe, plângeri, diverse Suplex Libellus Valahorum, etc. În cele din urmă, stăpânirea a aruncat la coșul de gunoi cu toate cererile, jalbele și suplexurile și apoi a mai strâns șurubul ca să-i învețe minte pe obraznicii valahi, care trebuiau să știe că lor li se cuvine un singur drept: să muncească fără să crâcnească și să plătească dările.
Așa că, deși m-aș bucura să fie altfel, știind ce știu despre cum funcționează stăpânirea de acum eu unul estimez că și ispravnicii de la București vor primi semnăturile, le vor analiza, le vor dezbate, dar la urmă vor face tot cum poruncește stăpânirea. Vor fi suficiente miorlăiturile de rigoare ale ONG-urilor cu trei membri, articolele și dezbaterile panicate despre soarta drepturilor omului ale năimiților din presă, ba poate și câte o mică însenare, un accident, un caz grav de “discriminare” și să veți vedea cum se schimbă placa ce-o să ne cânte neîncetat menestrelii stăpânirii:
‘Români, ne pare rău, dar voi sunteți chiar rău înapoiați! Ce v-a apucat, vă lăsați manipulați de popi și nu mai vreți să fiți în rând cu lumea? Nu ziceați voi că vreți să aveți o țară ca afară? Păi dacă vreți așa, atunci hai să uităm de milioanele de semnături și lăsați Constituția pe mâna noastră, cei care știm cum să o interpretăm corect politic, ca să vă bucurați și voi de nediscriminare și de diverse forme de familie “ca afară”. Înapoi la muncă, că aveți rate de plătit!”
Până nu ieșim din starea de iobăgie politică, nu vom reuși nimic serios în țara românească. Experiența iobăgiei economice și sociale din trecut ar fi trebuit să ne fie de învățătura de minte. Până nu ne vom deștepta din somnul de moarte al iobăgiei politice și al iluziilor și nădejdilor deșarte în milostivirea stăpânirii de acum, nu vom izbândi nimic, oricâte milioane de semnături vom mai strânge.
“Preoți cu crucea în mână, căci oastea e creștină”! Așa a fost atunci și nici acum nu se poate face altfel decât prin simfonie și deplină împreună lucrare între cei care se roagă și cei care luptă în cetate.